Metode Ecologice de Combatere a Buruienilor

Introducere

In agricultura ecologica, lupta impotriva buruienilor cere un efort suplimentar pentru cunoasterea biologiei acestora.

Plasticitatea ecologica reda gradul de adaptabilitate al speciilor la diferite conditii de clima si sol, de altitudine si latitudine si sugereaza iminenta riscului a noi infectii si, implicit, necesitatea unei combateri energice, de durata si simultane, in masura in care acest lucru se poate realiza.

Sistemul radicular puternic este o caracteristica a buruienilor perene, dar el se poate intalni si la cele anuale, la deplina lor maturitate (de exemplu la stir, ale carui radacini pot ajunge pana la 2 m).

Etajarea acestuia la adancimi diferite, nu numai in functie de tipul de sol sau de gradul sau de tasare sau de aprovizionare cu apa, ci si in functie de specie, da indicatii privind adancimea la care ar trebui executate lucrarile de intretinere pentru a fi cu adevarat eficiente.

Capacitatea de inmultire - numarul de seminte sau de organe vegetative pe planta sau la hectar, ne da imaginea teoretica a extraordinarei capacitati de penetrare a diferitelor specii de buruieni.

Buruienile perene au un numar de seminte mult mai mic decat cele anuale, dar acest „neajuns" este din plin compensat de numarul imens de muguri vegetativi si de particularitatile biologice ale acestora.

Vitalitatea semintelor, adica rezistenta acestora la conditiile nefavorabile de mediu si longevitatea lor, prin care se intelege insusirea de a-si pastra timp indelungat capacitatea germinativa, sunt alte caracteristici pe care trebuie sa le cunoastem in elaborarea schemelor de combatere.

Germinatia esalonata, maturizarea lunga in timp si durata lunga de viata a semintelor, impun considerarea combaterii buruienilor ca o campanie permanenta, fara nici un moment de ragaz.

Cap.1. Masuri preventive

Carantina fitosanitara - ansamblul de conventii internationale care prevad controlul tuturor transporturilor de produse agricole si interzicerea exportului, importului sau a tranzitului acelor loturi care contin anumite specii daunatoare (seminte de buruieni, germeni patogeni, ouale, larvele sau adultii unor insecte), socotite deosebit de periculoase.

Organizarea de asolamente agricole - in cazul culturilor de camp si al legumelor, acestea trebuie sa contina 50% plante furajere perene, 25 - 35% plante anuale semanate raduri dese si 15 — 30% plante anuale prasitoare. In ariile viticole si pomicole ecologice pe rod, intervalul intre randuri este, de obicei, intercalat sau cultivat cu amestecuri de plante furajere anuale sau/si perene;

Practicarea de rotatii lungi - de minimum 4 ani, cu culturi intercalate, asociate, sau succesive de acoperire. Gradul (indexul) optim de acoperire a terenurilor cu vegetatie in perioada de iarna, poate fi mai mare de 50%, dar si sub 50% in zonele cu soluri grele, aride sau semiaride;

Alternarea adancimii de lucru a solului - cel mai eficace procedeu este desfundarea (decompactarea) terenului dupa incheierea fiecarei rotatii si lucrarea solului la adancimi normale in ceilalti ani;

Curatirea materialului de semanat/plantat - se reflecta in puritatea semintei. Unele seminte de buruieni sunt greu separabile de cele ale plantelor de cultura, chiar prin masuri repetate de conditionare.

In agricultura ecologica, alegerea semintelor la masa cel putin pentru culturile a caror norma de semanat nu este prea mare), a intrat deja in practica;

Semanatul la epoca optima - contribuie la uniformitatea rasaririi plantelor si la buna lor dezvoltare, astfel incat acestea devin capabile sa opuna rezistenta buruienilor, in ciuda caracterelor lor adaptative superioare. Semanatul la inceputul perioadei, necesar in cazul unui volum mare de munca si a unei dotari tehnice deficitare, prezinta dezavantajul ca plantele de cultura rasar mai greu, in urma buruienilor, fiind deseori in imposibilitatea de a mai manifesta o concurenta reala fata de acestea.

Asigurarea desimii plantelor - buruienile vor ocupa, in mod sigur, golurile din cultura, gasind astfel o nisa extrem de favorabila cresterii lor;

Ocuparea neintrerupta a terenului prin introducerea culturilor succesive - masura este, in acelasi timp, si un mijloc de sporire a fertilitatii solului;

Reglarea reactiei solului si asigurarea raportului optim intre substantele nutritive - numeroase buruieni au nevoie, pentru exprimarea deplina a potentialului lor biologic, de anumite conditii privind reactia solului sau gradul sau de aprovizionare intr-un element nutritiv sau altul (de exemplu: Viola arvense, Equisetum arvense, Rumex, Oxalis sp. pentru solurile acide, Taraxacum officinale, Aristolochia clematitis, Hibiscus trionum, Cichorium intybus pentru cele alcaline, Urtica dioica, Rubus caesius var. arvalis sau Amaranthus retro flexus pentru solurile foarte fertile, bogate in azot).

Prin schimbarea chimismului solului, speciile respective sunt stresate, iar plantele de cultura, stimulate in crestere, avanseaza nestanjenite in vegetatie;

Inlaturarea excesului de apa - apa stagnate temporar, sau panza de apa freatica aflata foarte aproape de suprafata solului, asigura conditiile optime de crestere si dezvoltare pentru unele buruieni, precum: Equisetum arvense, Ranunculus sp., Polygonum lapathifolium, etc.;

Fertilizarea organica a terenurilor numai cu compost fermentat - gunoiul de grajd este sursa importanta de infestare a terenurilor cu buruieni, datorita, pe de o parte, numarului mare de seminte pe care il contine, iar pe de alta parte, pentru ca germinatia multora dintre ele este stimulata de procesele fermentative prin care tree in aparatul digestiv al animalelor sau in platformele de depozitare a gunoaielor gospodaresti. Prin compostare, acest neajuns este inlaturat in cea mai mare parte;

Distrugerea focarelor de buruieni de pe suprafetele necultivate - constituie cea mai importanta masura de prevenire a imburuienarii terenurilor cultivate.