Micorize

Micorizele reprezinta interrelatii intre radacinile active ale unor plante si fungi (ciuperci) specifici ( micorizice). Aceste interrelatii dinamice implica saprofitism, usoara patogenitate si simbioza. Radacinile active ale plantelor,colonizate cu ciupercile micorizice, au un metabolism mai active care imbunatateste procesele vitale si se soldeaza cu o productivitate mai buna.

Exista patru categorii de micorize în funţie de poyitia fungilor micorizici faţă de rădăcinile active şi cortextul radicular şi anume:

I. Micorize ectotofe (ectomicorize)în care fungii sunt localizaâi la exteriorul rădăcinilor activeşi unele hife pătrund în spatiile intercelulare ale cortexului.

II. Micorize endotrofe (endomicorize) în care fungii pătrund în celulele cortexului radicular.

III. Micorize ectoendotrofe (ectoendomicorize) la care hifele micorizice se găsesc atât la exteriorul rădăcinilor, cât şi în interiorul ţesuturilor corticale radiculare ( atât intracelular, cât şi intercelular)

IV. Micorize peritrofe (perimicorize) la cere hifele fungice micorizice sunt în apropierea rădăcinilor , dar nu alcătuiesc o interacţiune indispensabilă, ci numai una asociativă( rizosferică)

Micorizele sunt asociţi dinamice cu dezvoltare secventială şi cu relaţii care se modifică în funcţie de planta gazdă , vârsta acesteia, poziţia şi ierarhia rădăcinilor, tipul de sol , PH+ul acestuia , gradul de aprovizionarecu nutrienţi şi cu influenţa factorilorr de mediu ( T,U, compoziţia fazei gazoasă etc)

I. Ectomicorizele

În ectomicorize hifele fungilor micorizici se găsesc în strânsă legătură cu ţesuturile rădăcinilor active ale plantelor ţi unele pătrund intercelular în cortexul radicular. Se formează astfel o unitate morfologică distinctă cu interelatii reciproce permanente.Ectomicorizele sunt mai răspândite la plantele gazdă perene şi lemonase( arbori pomi, arbuşi) şi mai ales în solurile brune şi podzolice.Până in prezent au fost semnalate la plantele Gymnospermae şi Angyospermae.

Fungii ectomicorizici sunt reprezentaţi din diviziunile: Oomycota, Ascomycota , şi Basidiomycota. Cei mai importanţi fungi ectomicorizici sunt : Amanita , Boletus , Cenococcum, Clytocycle, Clytocybe, Coprinus , Cortinarius , Cyathus , Daldina , Entoloma , Exida , Fomes , Hebeloma , Helvella , Hericium ,Hygrophorus Laccaria , Lactarius , Lepiota , Leucopaxillus, Mzcelium , Tremella.

Fungi de ectomicorize au culori ale hifelor foarte diferite şi anume : albe ,brune ,galbene, negre, aurii sau roşii,cât si nuanţe ale acestor culori. Pe o plantă se poate găsii o singură ciupercă micoriză , doua sau mai multe, dupa cum aceeşi ciupercă poate avea mai multe gazde

Temperaturile vitale ale fungilor de ectomicoriză sunt cuprinse in general intre 5şi 35 C, iar cele optime intre 18 şi 27 C.Ciupercile ectomicorize preferă un pH al solului cuprins intre 4 şi 6,4O C ( deci sunt acidofile ). În general ciupercile ectomicorizice necesită o umiditate asigurată in limite optime şi pentru creştere si dezvoltare au nevoie de o serie de nutrieţi pe care îl găsesc în sol sau în mucigelul excretat de rădăcini . Ca metabiliţi secundari ciupercileectomicorizice produc : auxine gibereline, citokinine , o varietate de vitamine, antibiotice şi acizi graşi.

Ectomicorizele sunt incapabile să degradeze lignina şi produc rar celulaze şi pectinza. Enzimele hidrolitice sunt foarte slab reprezentate, comparativ cu ciupercile descompunătoare de litieră, cu referire la producerea de celulaze , pectinaze, proteinaze şi laccaze. Formarea ectomicorizelor are loc cu ajutorul fungilor, care se găsesc în sol , cresc şi se dezvolta în rizosferă, sub acţiunea exudatului( mucigel) radicular şi inconjoară rădăcina. Apoi pătrund prin zona specifică de micoriză, până la cilindrul central , dar numai printre celulele cortextului.

Dupa stabilirealor ectomicorizele prezintă nişte structuri specifice şi distincte reprezentate prin:

1. Teaca sau mantaua fungică este o reţea compactă rezultată de întreţesarea hifelor miceliene sub forma unei ţeseturi groase, care acoperă radicele plantei gazdă.

2. Reţeaua Harting este o structură caracteristică a ectomicorizelor.Ea distinge net zona până la care patrund hifele fungilor ectomicorizici , între celulele cortextului.

3. Hifele externe sunt conexiuni externe ale mantei fungice cu solul sau substractul de cultură din jurul rădăcinilor.De cele mai multe ori se dezvoltă o reţea luxuriantă de hife miceliene ramificate sau lanţuri hifale compacte de tip rizomorfic.Aceste hife cresc spre suprafaţa solului şi formează în condiţii favorabile de temperatură si umiditate , corpuri sporifere epigee sau hipogee.Acestea sunt în legătură directa cu rădăcina plantei care-i asigură şi nutriţia.În stabilirea ectomicorizelor o influenţă majoră au potenţialul fotosintetic al plantei gazdă şi proprietăţile solului şi de preferat ar fi solurile aerate, acide cu conşinut scăzut de humus şi substanţe organice.