Agricultura în perioada 1859-1946

CAPITOLUL 1.Agricultura şi relaţiile agrare in Ţările Române,în prima jumatate a secolului XIX-lea.

1.1.Introducere

Judecând sub raportul progreselor în agricultura,această perioadă nu a cunoscut nişte aspecte semnificative,însa sub raporul relaţiilor agrare,se constată o continuă deposedare a ţăranilor de pământurile lor ,atâr a ţaranilor liberi (răzeşti,moşneni) cât si o reducere a locurilor aflate în folosinţa celor aserviţi-prin extinderea rezervei feudale,tot mai mult interesata în realizarea unei producţii pentru piaţa,mai ales după incetarea monopolului turcesc în urma tratatului de la Adrianopol(1829).

Are loc o creştere generală a suprafeţelor agricole prin defrişari şi transformarea unor izlazuri săteşti în teren arabil şi în cadrul acestei creşteri,s-au extins suprafeţele cultivate cu cereale şi,mai ales,cu grâu care era foarte solicitat pe piaţa europeană;această cultură începe să fie mai extinsă decât cultura porumbului,a cărei extindere în secolul al XVIII-lea trebuie pusă pe seama condiţiilor pedoclimatice favorabile,ca şi a faptului că porumbul nu era solicitat pe piaţa otomana.Cartoful se extinde la începutul secolului mai întâi în Moldova de nord,dar volumul mare de lucrări necesare întreţinerii aceste culturi ca şi o oarecare neîncredere a ţăranilor au făcut ca suprafeţele cultivate să fie relativ reduse,fiind folosit mai ales pentru producerea alcoolului;în Transilvania,cartoful a pătruns şi în alimentaţia populaţiei în anumite zone favorabile acestei culturi.După 1830 se introduce şi cultura florii soarelui,dar abia după 1860 se va folosi pentru producerea uleiului alimentar.Inul si cânepa susţineau o industrie casnică ţărănească înfloritoare,însa concurenţa produselor străine din bumbac(dupa 1853) va duce la scăderea suprafeţelor cultivate cu aceste plante.

Unele progrese în legumicultură sunt legate în această perioadă de imigrarea unor bulgari şi sârbi,care se aşează în unele oraşe mai importante din Muntenia,producând legume pentru pieţele locale.Viticultura şi pomicultura continua să fie ramuri importante ale producţiei agricole a unor anumite zone (Cotnari,Odobeşti,Drăgăşani, Târnave,Banat,etc.)

Creşterea animalelor reprezinta una din marile bogăţii ale ţărilor române care făceau un înfloritor comerţ cu animale.Dominaţia turcească influenţa în mod negativ mai ales creşterea ovinelor(la începutul secolului Ţările Române dădeau cca 600.000 ovine pe piaţa otomană anual).Dacă înlăturarea monopolului turcesc crea o situaţie favorabilă acestei ramuri a producţiei agricole,extinderea suprafeţelor cultivate pe seama păşunilor şi a izlazurilor,precum şi lipsa unor culturi sistematice de plante furajere împiedicau dezvoltarea creşterii animalelor(exceptând unele zone din Banat).

Din datele existente(sporadice şi incomplete) rezultă în general o creştere a suprafeţelor agricole şi a producţiei(datorită caracterului extensiv al agriculturii),însă tehnica agricola primitivă-se mai foloseau în bună măsura plugurile de lemn-lipsa de interes(dar şi de cunoştiinţe agricole) a ţăranilor,precum şi păstrarea defectuoasă a cerealelor în gropi în pământ sau utilizarea sistemului de cultură în „doua câmpuri” duceau la o mare risipă de resurse şi la o productivitate scăzută a agriculturii.Asolamentele şi gunoirile erau practicate în mică măsură utilizându-se doar fertilitatea naturală a pamântului.

După 1835 se importă de către unii boieri primele maşini agricole din Austria,batoze şi secerători mecanice,dar acestea aveau o raspândire sporadică deoarece la 1860 în Moldova existau doar 90 de maşini de treierat,însă cam în aceeaşi perioadă iau fiinţă unele maşini autohtone de unelte agricole.

Masini agricole in perioada 1865-1905

Sursa: Mihai Irimiea, Istoria Economiei Naţionale pag.45

În 1860 de înfiinţeaza la Pantelimon(Bucureşti) o şcoală de agricultură,iar după 1860 incep să se organizeze expoziţii agricole pentru stimularea cultivatorilor.Toate aceste încercări nu puteau da rezultate spectaculoase în sensul progresului agriculturii româneşti câtă vreme lipseau capitalurile pentru investiţii;relaţiile agrare bazate pe clacă(renta feudala în muncă) nu stimula interesul producătorului direct,iar marii propietari de moşii nu aveau cele mai elementare cunoştiinţe de organizare a muncii pentru o producţie tot mai solicitată pe piaţă,a cărei creştere cantitativă era rezultatul aproape exclusiv a creşterii exploatarii muncii ţăranului.Aceasta este explicaţia faptului că în cadrul revoluţiei de la 1848,problema emancipării ţăranului şi a împroprietaririi acestora se află în cntrul tuturor programelor revoluţiei.

1.2.Reformele agrare din ţara noastră de la mijlocul secolului trecut

Desfiinşarea relaţiilor feudale se putea realiza fie pe cale revoluţionară(ca în Franţa de exemplu), fie pe calea reformelor(calea prusacă) ,ori în condişiile în care în Ţările Române clasa boierească era puternică,iar burghezia încă neconsolidată politic şi economic,la noi se va merge pe calea reformelor mai greoaie şi mai dureroasă,permiţând multă vreme păstrarea unor puternice rămăşiţe feudale şi impiedicând dezvoltarea agriculturii pe calea capitalistă.

În toiul evenimentelor revoluţionare de la 1848,în Transilvania,Dieta de la Cluj din iunie 1848 a desfiinţat iobăgia şi ţăranii urmau sa devină proprietari pe pământurile urbariale ce le-au avut în folosinţă până atunci.Prin patentele imperiale din 1853 şi 1854 a fost lărgit conţinutul reformei din 1848,incluzându-se între ţăranii cu drept de împroprietărire şi ţăranii jeleri(cei care nu deţinuseră până atunci loturi).

Aceştia îşi puteau răscumpăra îndatoririle faţă de nobili plătind acestora valoarea prestaţiilor la care erau obligaţi într-un an înmulţită cu 20.În temeiul acestei reforme,peste 173.000 de familii au fost împroprietărite cu 1.615.000 jugăre (1 jugăr =cca 0,5 ha) pentru care au plătit nobililor o despăgubire de 72 de milioane de florini(cca 5.200 nobili au fost beneficiari ai sumei).