Încrederea în șine și relația ei cu celelalte componente ale conștiinței de sine

Ce este acestă încredere de sine? Definiiţile sunt multe şi destul de sofisticate. Dar putem cădea de comun acord asupra a cel puţin uneia dintre ele: încrederea de sine înseamnă aprecierea şi valorizarea propriei persoane. Mai exact: a avea o atitudine pozitivă - ne apreciem în tot ceea ce facem bun; suntem siguri de calităţile noastre - ne controlăm viaţa şi suntem în stare să facem tot ceea ce dorim.Putem lua deciziile importane pentru noi, ne guvernăm în mare parte viaţa. Lipsa acestei încrederi de sine poate însemna senzaţia unei lipse de putere, un sentiment de neajutorare şi poate duce în final la o părere negativă despre sine, care va determina o dezapreciere din partea celorlalţi. Acestea fiind semne clare ale unei viitoare depresii.Încrederea în sine este unul din fundamentele personalităţii noastre, un ax care susţine şi ne influenţeaza tot timpul. De cîte ori nu facem ceva pentru că n-am avut încredere în noi? Încrederea de sine are mari implicaţii în viaţa fiecăreia dintre noi. Începe înca din copilărie şi ne urmează toată viaţa; ne afectează toate deciziile, ne poate crea diverse conjuncturi, uneori formidabile - dacă încrederea există - şi asemeni unei grădini cu flori frumoase, are nevoie în permanenţă de îngrijire. Încrederea în sine este cea care te ajută atunci cînd viaţa te dezamageşte într-un fel sau altul. Respingerile, dezamăgirile şi eşecurile fac parte din viaţa noastră şi trebuie să găsim o cale pentru a le învinge. O mare încredere de sine poate călăuzi o persoană "fie ploaie, fie vînt" şi să o ajute să depăşească toate piedicile întalnite în cale.

Încrederea de sine: "vaccinul social". Aşa au numit-o specialiştii. De ce? Pentru că ea este singura care îi poate ajuta pe oameni să meargă mai departe, indiferent de ce trăiesc. Familia are un rol hotărîtor în definirea acestei încrederi. Primii ani din viaţă sunt cei în care fiecare persoană îşi formează încredrea de sine. Părinţii cu încredere de sine foarte dezvoltată vor creşte copii cu aceeaşi calitate. Persoanele care au reuşit să-şi clădească o încredere de sine puternică rar cad în patima viciilor, cum ar fi alcoolul, drogurile violenţa sau crima. Încrederea în sine ne dă un mai bun discernămaît asupra a ce trăim. O mare încredere de sine nu poate fi transmisă de la o persoană alteia. Trebuie formată, oarecum moştenită de la cei lângă care ai crescut. Să înveţi să-ţi rezolvi problemele, conflictele, să ştii să comunici cu cei din jur, să ai o părere bună, realistă despre tine, să fii într-o bună relaţie cu tine însâţi, nu poate fi decât bine pentru tine. Dar nu numai pentru tine, ci şi pentru cei din jurul tău. Reuşita în activitatea profesională este strâns legată de încrederea pe care ne-o acordăm nouă, dar şi celorlalţi, atunci când relaţionăm. Încrederea de sine presupune cunoaşterea propriilor resurse, exprimarea clară a nevoilor şi dorinţelor, acceptarea limitelor şi formularea corectă a scopurilor. Conştientizarea acestor elemente ne permite să acţionăm adecvat în situaţiile importante din activitatea profesională. Multe persoane par pline de încredere. De multe ori, însă, în spatele acestor măşti dezvoltate în timp se ascund frici care influenţează direct performanţa profesională.

Încrederea în sine este un atu indispensabil în faţa încercărilor şi dificultăţilor cotidiene, într-o societate în care înving cei combativi. Ea îţi oferă un sentiment de siguranţă interioară, indispensabil pentru a reuşi, şi de a te simţi bine.Încrederea în sine este sentimentul siguranţei că putem să îndeplinim cu bine o anumita sarcină.Dacă elevii îşi propun un obiectiv şi îl realizează, ei simt că sunt stăpîni asupra situaţiei.Dacă vor avea de realizat în viitor o anumită sarcină, ei vor fi mai încrezători că pot să o îndeplinească.Încrederea lor în ei înşişi a crescut. Încrederea în sine a elevilor creşte dacă ei primesc de realizat proiecte sau sarcini pe care le pot realiza cu succes; ei se vor simţi mai încrezători şi vor încerca să muncească şi mai susţinut pentru a îndeplini o sarcină mai dificilă.

Imaginea de sine este definită de modul în care ne percepem propriile noastre caracteristici fizice, emoţionale, cognitive, sociale şi spirituale care conturează şi întăresc dimensiunile eului nostru. În funcţie de percepţia noastră la un moment dat al dezvoltării noastre, de ceea ce ne-am dori să fim sau ceea ce am putea deveni, putem distinge mai multe ipostaze ale eului nostru: eul actual, eul ideal şi eul viitor.Imaginea de sine ne influenţează comportamentele, de aceea este important să ne percem cît mai corect, sa dezvoltam convingeri realiste despre noi înşine. Există persoane care, deşi au o înfăţişare fizică plăcută, se percep ca fiind fie prea slabe sau prea grase, prea înalte sau prea scunde, insuficient de inteligente etc. Percepţia de sine nu reprezintă adevărul despre noi, ci este doar o „hartă” pentru propriul „teritoriu” , un barometru al stării noastre de bine.

Imaginea personală, putem spune, stă la temelia întregii noastre personalităţi. în raport cu ea, experienţele noastre tind să se adeverească şi să întărească propria imagine, ducând astfel la un cerc vicios. Toate acţiunile şi sentimentele noastre sunt în concordanţă cu imaginea noastră personală. Ne vom comporta asa cum credem că suntem. Pur şi simplu nu putem acţiona astfel, indiferent de câta voinţă am da dovadă. Cel care se socoteşte un "ratat" va face în aşa fel încât să rateze, oricât de mult s-ar strădui să cunoască succesul şi oricâte şanse iar ieşi în cale. Cel care se socoteşte "ghinionist" va face în aşa fel încât să demonstreze că este într-adevăr victima "ghinionului".Un agent de vânzări care se socoteşte un incapabil îşi va începe prezentarea cu atitudine descurajată. Aproape că-şi va cere scuze, evitând pur şi simplu să fie refuzat. El va trezi neîncrederea potenţialului cumpărător şi astfel va avea "dovada" că imaginea sa personală este cea corectă, este un tip antipatic, net inferior şi un ratat.Liceana care se socoteşte urâtă şi neatrăgătoare va găsi o cale să demonstreze că imaginea sa personală este corectă. Dacă un băiat îi spune că este drăguţă, ea se va gândi la aluniţa de pe faţă. Dacă i se va spune că are ochi frumoşi, automat îşi va zice în gând ca are nasul prea lung. Atitudinea sa defensivă îi va alunga, în cele din urmă, pe toţi potenţialii admiratori, şi astfel ea va avea confirmarea faptului că felul în care se percepe, ca fiind urâtă, reprezintă adevărul. Din cauza aşa zisului " adevăr obiectiv", o persoană îsi dă seama rareori că problema constă în evaluarea de sine.Ne dăm seama că imaginea de sine poate fi duşmanul sau prietenul nostru, depinde; depinde dacă se hrăneşte din eşecurile din trecut pentru a ne submina în prezent, sau dacă se hrăneşte din succesele trecute pentru a ne da curaj să trăim în prezent şi să progresăm.Trebuie să descoperim secretul convieţuirii cu propria persoană şi să nu ne temem de nimic. o imagine personală sănătoasă este cheia convieţuirii cu sine. Dacă ne percepem realist şi ne acordăm respectul meritat, acumulând succesele şi sentimentele, pastrându-ne încrederea în sine în ciuda eşecurilor si iertându-ne propriile greşeli, ajungem într-adevăr să trăim în armonie cu propria persoană. Trebuie să practicăm deprinderea de a ne accepta aşa cum suntem, în loc să ne forţăm să devenim ceea ce nu suntem. Acceptarea de sine ne dă încredere, în timp ce încercarea de a ţine pasul cu ceilalţi duce la o stare de tensiune permanentă.